ca să împrăștie frica
mușca din zbor păsările bolnave
le obliga la orbire
la fel cum fac oamenii când își descoperă conștiința
de sub tălpi

uneori avea atât de mult soare în el încât uita să se reculeagă
din blândețea prăbușirilor
uita să-și numere literele care îi mai rămăseseră
în nume
uita până și să muște din sângele mândriei sale
teama celorlalți

de jur împrejurul său
erau fugi numeroase și cetăți
erau asedii tandre și piețe publice
unde se condamnau la moarte
toate zilele de joi
erau lumini uriașe în genunchiul de lemn al tânărului
obligat
să (re)devină dumnezeu

mai erau și lucruri
și oameni
și întrebări absurde despre locul unde se țin
decapitările fericite

după trecerea în neființă a ultimului abator
când păsările au reînceput să se înmulțească involuntar
iar în oamenii de sub pământ creșteau munți
cu înălțimea de o zi
era aproape la începutul unui trup de femeie neconditionată
în care nu mai patrula niciun picior

de salvare